... ...
...
Înregistrare
...
Info
...
Taxe
...
Lectori
...
Program
...
Contact
Despre eveniment

Excelență în educația medicală

Congresul Național de Oncologie reprezintă principalul eveniment științific organizat de Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (SNOMR) și una dintre cele mai importante platforme de educație medicală continuă dedicate profesioniștilor implicați în managementul pacientului oncologic.

În perioada 8–10 octombrie 2026, congresul revine la Centrul de Conferințe Poiana Brașov, reunind comunitatea oncologică din România în jurul celor mai noi descoperiri științifice, al dialogului interdisciplinar și al excelenței profesionale.

Ediția 2026 își propune să aducă împreună experiența clinică, cercetarea și inovația într-un program construit în jurul celor mai relevante teme ale oncologiei contemporane. Timp de trei zile, medici oncologi, radioterapeuți, chirurgi, anatomo-patologi, imagiști, hematologi, cercetători și profesioniști din specialitățile conexe vor participa la un amplu schimb de cunoștințe și experiențe, contribuind la consolidarea unei abordări multidisciplinare în îngrijirea pacientului oncologic.

Programul științific va include:

  • conferințe susținute de lideri de opinie din România și din străinătate;
  • sesiuni multidisciplinare dedicate celor mai complexe patologii oncologice;
  • prezentarea celor mai recente studii clinice, ghiduri terapeutice și inovații în domeniu;
  • workshop-uri interactive și cursuri cu aplicabilitate practică;
  • numeroase oportunități de networking și dezvoltare a colaborărilor profesionale.

Congresul continuă tradiția SNOMR de a promova medicina bazată pe dovezi, educația medicală continuă și colaborarea interdisciplinară, contribuind la dezvoltarea unei comunități profesionale unite de același obiectiv: îmbunătățirea îngrijirii și a calității vieții pacienților oncologici.

Președinte SNOMR:
Prof. Dr. Laura Mazilu

Prim-Vicepreședinte:
Răzvan Ovidiu Curcă

Vice-președinte SNOMR:
Prof. Dr. Șerban Negru

Evenimentul începe în
- zile - ore - minute - secunde

CREDITARE & CERTIFICATE DE PARTICIPARE

Congresul și cursurile pre-congres vor fi creditate cu credite EMC de către Colegiul Medicilor din România. În vederea acordării creditelor EMC, este obligatorie prezența fizică în sală pe întreaga durată (100%) a congresului sau a cursului pre-congres la care se participă.

În vederea acordării punctelor EMC, atât pentru medicii participanți LIVE (conferință și cursuri), cât și pentru medicii participanți ONLINE (doar conferință) – prezența trebuie să fie 100% din durata totală a conferinței sau a cursului la care se participă.

Diplomele de participare vor fi disponibile în contul participantului, creat pe site-ul www.snomr.ro și trimise pe adresa de email furnizată la înregistrare în termen de maxim 30 de zile post-eveniment.
Informații utile
icon

Locație & perioadă

Centrul de Conferințe, Poiana Brașov | 08 - 10 octombrie 2026
Adresă: Strada Valea Dragă 2A, 500001 Brașov
Către Centrul de Conferințe din Poiana Brașov

Organizator:

Societatea Națională de Oncologie Medicală din România
icon

Program pe scurt

Joi, 8 octombrie
• Zi dedicată în întregime cursurilor și atelierelor de lucru. Acestea se vor desfășura în 5 săli, în sesiuni paralele, de la ora 10:00 până la ora 18:00.
• ora 19:00 - Deschiderea oficială - eveniment dedicat recunoașterii excelenței și colaborării în comunitatea noastră cu invitați speciali.

Vineri, 9 octombrie
• ora 08:00 - Cros SNOMRun
• sesiuni academice, întâlniri multidisciplinare, simpozioane ale companiilor partenere
• ora 18:30 - Adunarea Generală S.N.O.M.R.
• ora 20:00 - Seara S.N.O.M.R.

Sâmbătă, 10 octombrie
• Sesiuni academice, întâlniri multidisciplinare, simpozioane ale companiilor partenere
• ora 18:30 - Închidere Oficială

Cursuri
Curs LongLifeLearning (LLL) - Suportul nutrițional la pacientul oncologic

Cursul LLL este parte integrantă din sesiunea ONCOGERIATRIA: ABORDĂRI INTEGRATE ȘI TERAPII COMPLEMENTARE ÎN ÎNGRIJIREA PACIENTULUI VÂRSTNIC. Este suficientă înregistrarea la acest curs pentru a putea participa la întreaga sesiune.

  • Curs LongLifeLearning (LLL) - Suportul nutrițional la pacientul oncologic
  • Sub egida ESPEN (Societatea Europeană de Nutriţie Clinică şi Metabolism)
  • Cu sprijinul ROSPEN (Societatea Română de Nutriție Clinică Enterală și Parenterală)

Participarea la curs oferă oportunitatea de a actualiza cunoștințele pe baza celor mai recente ghiduri și dovezi științifice, de a interacționa cu experți internaționali și de a integra metode moderne de evaluare și intervenție nutrițională în practica oncologică, beneficiind totodată de recunoaștere internațională prin acreditarea ESPEN.

🚨 Deadline pentru înscriere pe site-ul S.N.O.M.R.: 5 octombrie 2026

🚨 Maxim 60 locuri disponibile

Alte cursuri și workshopuri programate:
  • SESIUNEA I LUCRĂRI DE CERCETARE ȘI STUDII DE CAZ (1)
  • SESIUNEA I LUCRĂRI DE CERCETARE ȘI STUDII DE CAZ (2)
  • SESIUNEA I LUCRĂRI DE CERCETARE ȘI STUDII DE CAZ (3)
  • Cardio-oncologie dincolo de Ghidul ESC 2022: pacienți reali, decizii reale - coordonator Laura Mazilu
  • Oportunități dincolo de practica de zi cu zi - coordonatori Daniel Dulf și Vlad Afrăsânie
  • Comunicarea cu tipologii diferite de pacienți - coordonatori Răzvan Curcă și Răzvan Negreanu
  • Provocari in radioterapia modernă - coordonator Laura Rebegea
  • Intervenții farmacoterapeutice bazate pe dovezi în oncologie: de la mecanismele de acțiune la utilizarea clinică a terapiilor sistemice - coordonatori Cornelia Nițipir, Cristina Orlov-Slavu, Ana Maria Popa
  • Cum poate SNOMR sprijini următoarea generație de oncologi - coordonator Silvia Moșoiu
  • De la ghid la pacient – cum aplicăm teoria în practica zilnică - coordonator Cristian Lungulescu
  • Inteligența artificială în medicină și oncologie – oportunități, limite și aplicații practice - Coordonatori Elena Iovanescu și Radu Ionescu
  • TOXICITĂȚI TARDIVE ÎN CANCERELE DE CAP SI GÂT TRATATE MULTIMODAL - coordonator Raluca Patru
  • Carcinomul renal : parcursul terapeutic de la chirurgie la tratamentul sistemic
Înscriere disponibilă în curând
Activități speciale
🏅 PREMIUL „MIRCEA DEDIU” PENTRU EXCELENȚĂ ÎN ONCOLOGIE

Recunoașterea contribuțiilor remarcabile din domeniul oncologic românesc - lansăm a -2-a ediție a Premiului “Mircea Dediu”. Acordarea premiului a fost aprobată de Consiliul Director S.N.O.M.R. Premiul este susținut prin contibuția personală a Dlui. Dr Mircea Dediu.

Cine poate aplica:

  • Candidatul trebuie să fie de naționalitate română, cu activitate profesională sau academică relevantă în domeniul oncologiei în țară sau străinătate
  • Tinerii oncologi sunt încurajați să aplice

Regulament de acordare

Formular de candidatură

Pentru a aplica la această secțiune, completați formularul de candidatură și trimiteți-l pe email la una dintre următoarele adrese: rialda.raduc@snomr.ro sau alesia.andreescu@snomr.ro, până cel târziu la data de 17 septembrie 2026.

Comisia formată din Dr. Mircea Dediu, Prof. Dr. Șerban Negru și Dr. Răzvan Curcă va evalua aplicațiile în vederea stabilirii câștigătorului pe baza unor criterii obiective.


✨ Deschiderea Oficială S.N.O.M.R.

Un eveniment organizat în seara zilei de joi, 8 octombrie, dedicat recunoașterii excelenței din comunitatea noastră. Vom avea invitați speciali.


🏃 Cros SNOMRun

Cros SNOMRun, parte a campaniei #CuUnPasInainte, dedicată conștientizării rolului esențial al mișcării în prevenția și lupta împotriva cancerului.

Program Cros, vineri 9 octombrie:

  • 08:00| Sesiune energizantă
  • 08:15| Start cros
  • 08:45| Final și sesiune de stretching
  • 09:00| Recunoaștere simbolică a efortului

Ridicarea kitului de participare:
Joi, 8 octombrie, de la Secretariatul Congresului amplasat la Centrul de Conferințe.

Înscriere:
Până la data de 2 octombrie, prin site-ul SNOMR. După autentificare, accesați opțiunea „Cros" din contul personal.

Notă importantă: Crosul este o competiție amicală. Participarea nu implică neapărat alergare – este deschis tuturor celor care vor să susțină mișcarea, inclusiv prin mers.

Vă așteptăm cu entuziasm să facem, împreună, un pas înainte – pentru sănătate, prevenție și solidaritate!


🗳️ Votează „Cel mai implicat membru RYO”

Haideți să recunoaștem implicarea colegilor din tineretul SNOMR!
Intră în Contul meu → Secțiunea Premiu Best R.Y.O. și alege colegul care s-a remarcat prin proiecte, activități de mentorat și inițiative dedicate dezvoltării comunității RYO.

  • 📌 Cine poate vota: orice participant înscris la eveniment
  • 🗳️ Regulă: fiecare persoană poate acorda un singur vot
  • ⏰ Termen limită: 7 octombrie 2026, ora 20:00
Voturile vor fi deschise în curând
Prezentări orale
Date cheie:
  • Deadline trimitere rezumate prezentări orale: 14 septembrie 2026
  • Notificarea lucrărilor acceptate: 18 septembrie 2026
  • Sesiuni disponibile: Case Reports Presentations / Original Research Papers
  • Data sesiunilor: joi, 8 octombrie 2026, începând cu ora 10:00 (în 3 săli paralele)
Reguli de redactare pentru rezumate:
  • Titlul rezumatului: engleză, română
  • Rezumatul: engleză, română
  • Autorul și coautorul cu afiliere și adresa de email
  • Format: Word (.doc/.docx), font Times New Roman, mărimea 12, spațiere la un rând.
  • Lungime maximă: 300 de cuvinte (exceptând titlul, autorii, afilierea).
  • Pentru a vă asigura că se respectă formatul corect, vă rugăm să utilizați template-ul oficial - Descarcă template-ul
IMPORTANT:
Nu se includ grafice sau tabele.
Toate abrevierile se explică la prima utilizare în text.
Transmitere:
  • Prezentarea se încarcă direct în platformă, din contul dumneavoastră până pe data de 30 septembrie – secțiunea Prezentări orale.
  • Autorul corespondent (și prezentatorul, dacă acesta este diferit) trebuie să fie înscriși la congres (formular online).
  • Se iau în considerare doar lucrările transmise de participanții înregistrați la Congres
După acceptarea materialului, S.N.O.M.R. va deconta:
  • taxa de participare și cazarea (pentru Case Reports Presentations / Original Research Papers)
Postere electronice
Date cheie:
  • Deadline trimitere rezumate postere: 14 septembrie 2026
  • Notificarea lucrărilor acceptate: 18 septembrie 2026
  • Vă rugăm să aveți în vedere că rezumatele posterelor transmise după data de 14 septembrie 2026 nu vor fi luate în considerare. Termenul este ferm, iar respectarea lui este esențial pentru buna desfășurare a procesului organizatoric.
Instrucțiuni pentru realizarea e-posterelor:
  • În cadrul Congresului Național de Oncologie 2026 vor fi acceptate doar postere electronice realizate în format 9:16.
  • Pentru a vă asigura că e-posterul respectă formatul cerut, vă rugăm să utilizați template-ul oficial - Descarcă template-ul
Transmitere:
  • E-posterul se încarcă direct în platformă, din contul dumneavoastră până pe data de 30 septembrie – secțiunea Postere electronice.
  • Vor fi luate în considerare doar e-posterele transmise de participanții înregistrați la Congres și ale căror lucrări au fost acceptate anterior!
Procesul de selecție:
  • Înscrierea unui rezumat/poster nu presupune acceptarea implicită a acestuia
  • Toate rezumatele/posterele sunt evaluate de Comitetul Științific.
  • Autorul corespondent va primi prin e-mail confirmarea acceptării, împreună cu datele referitoare la tipul de prezentare și sesiunea în care a fost inclusă.
După acceptarea materialului, S.N.O.M.R. va deconta:
  • taxa de participare (pentru postere)
Loc de desfășurare
Congresul Național 2026
Zingat icon

Centrul de Conferințe din Poiana Brașov

Strada Valea Dragă 2A, 500001 Brașov
Către Centrul de Conferințe din Poiana Brașov
Opțiuni de cazare
★★★★
Strada Poiana lui Neagoe 10, Poiana Brașov
Sejur minim: 2 nopți (8–10 oct. 2026)
Tarife disponibile:
  • Cameră SGL standard590 lei / noapte
  • Cameră DBL standard655 lei / noapte
  • Cameră SGL superioară645 lei / noapte
  • Cameră DBL superioară710 lei / noapte
  • Studio twin SGL / DBL645 / 710 lei
  • Junior Suite SGL / DBL700 / 765 lei
Tarifele includ mic dejun și toate taxele.
★★★
Strada Doinașului 15, Poiana Brașov
Sejur minim: 2 nopți (8–10 oct. 2026)
Tarife (7-8 oct / 9-10 oct):
  • DBL standard (1-2 pers.)640 lei / 790 lei
  • DBL deluxe (1-2 pers.)720 lei / 810 lei
  • Apartament 2 camere850 lei / 970 lei
  • Apartament 2 camere deluxe910 lei / 1050 lei
Tarifele includ mic dejun și toate taxele.
★★★
Strada Poiana Soarelui 2, Poiana Brașov
Sejur minim: Nu este cazul
Tarife disponibile:
  • DBL deluxe (regim single / double)460 / 570 lei
  • Apartament (regim single / double)570 lei
  • Apartament (regim triplă)630 lei / noapte
Tarifele includ mic dejun și toate taxele.
★★★
Strada Fântânița Călugărului 4, Poiana Brașov
Sejur minim: Nu este cazul
Tarife disponibile:
  • Cameră DBL standard440 lei / noapte
  • Cameră DBL cu balcon500 lei / noapte
Tarifele includ mic dejun și toate taxele.
★★★★
Drumul Sulinar 9, Poiana Brașov
Sejur minim: 2 nopți (8–10 oct. 2026)
Tarife disponibile:
  • Apartament standard 3★ (1-2 pers.) 820 lei / noapte
Tarifele includ mic dejun și toate taxele.
Cum rezerv cazare?

Pentru rezervarea cazării, vă rugăm să ne transmiteți un e-mail la adresa contact@eventernet.ro, menționând hotelul preferat, tipul de cameră dorit și perioada de cazare.

Mai multe informații puteti obține de la operatorul logistic al evenimentului: Eventer.Net

Parteneri
Mai mult

Contact

• Pentru înregistrarea pe site-ul S.N.O.M.R.
  - email: contact@snomr.ro

• Pentru suport tehnic:
  - telefon: 0764997816

• Pentru detalii logistice
  - email: contact@eventernet.ro
  - telefon: 0332408805

Trimite-ne un mesaj: