... ...
...
Înregistrare
...
Info
...
Taxe
...
Lectori
...
Program
...
Contact
Despre eveniment

Dragi colegi,

Vă așteptăm cu prietenie, cu entuziasm, dar și cu emoție, la Cluj, în perioada 19-21 martie 2026, pentru a doua ediție a evenimentului SNOMR "Actualități în Cancerele Uro-Genitale".

Vă mulțumim, de asemenea, pentru interesul și sprijinul oferit ediției I, dar și altor evenimente anterioare organizate de către Grupul de lucru pentru tumori genito-urinare al SNOMR - și ținând cont de succesul acestora, credem că vom reuși să satisfacem și așteptările dvs. actuale. Programul științific comprehensiv, participarea unor invitați bine cunoscuți pentru contribuțiile în domeniul patologiei oncologice genito-urinare, dezbaterile asupra unor teme de mare actualitate, și nu în ultimul rând implicarea tinerilor oncologi în cadrul cursului pre-conferință și a workshop-urilor interactive reprezintă doar unele dintre argumentele noastre în acest sens.

Și nu în ultimul rând, sperăm ca întâlnirea noastră cu acest prilej să nu fie doar utilă și plăcută, ci și un nou pas pe drumul spre crearea acelei comunități profesionale unite și implicate pe care o dorim cu toții.

Cu respect, considerație și prietenie,
Șef Lucr. Dr. Mihai Marinca
în numele Grupului de lucru SNOMR pentru Cancere Uro-Genitale

Președinte S.N.O.M.R.:
Prof. Dr. Laura Mazilu

Vicepreședinte S.N.O.M.R.:
Prof. Dr. Șerban Negru

Intro Urogenitale

CREDITARE & DIPLOME

Evenimentul va fi creditat cu puncte EMC de către Colegiul Medicilor din România.
Diplomele de participare vor fi disponibile în contul participantului, creat pe site-ul www.snomr.ro și trimise pe adresa de email furnizată la înregistrare în termen de maxim 30 de zile post-eveniment.

CUI SE ADRESEAZĂ?

Exclusiv profesioniștilor din domeniul medical!

PUBLIC PRINCIPAL:

Medici specialiști și rezidenți în Oncologie Medicală

PUBLIC SECUNDAR:

Medici tineri specialiști și rezidenți din specialități conexe: Radioterapie, Anatomie patologică, Genetică medicală, Chirurgie Oncologică, Imagistică medicală.
Informații utile

Locație & perioadă:

Hotelul Courtyard by Marriott, Cluj-Napoca | 19 – 21 martie 2026
Str. Avram Iancu 23-25, Cluj-Napoca

Organizatori:

Societatea Națională de Oncologie Medicală din România
icon

Program pe scurt:

19 martie 2026

20 martie 2026

  • 09:00 – 13:00 – Simpozioane satelit
  • 14:00 – 18:30 - Sesiuni de lucrări științifice (cu pauze de cafea și prânz)

21 martie 2026

  • 09:00 – 18:30 – Sesiuni de lucrări științifice (cu pauze de cafea și prânz)
Curs Cancer Urogenital
Banner Curs

Societatea Națională de Oncologie Medicală din România (S.N.O.M.R.) are plăcerea de a invita medici rezidenți și tineri specialiști cu vârsta mai mică de 40 de ani, din specialitățile oncologie, urologie, radioterapie, precum și alte specialități (radiologie și anatomie patologică, maxim 8 locuri disponibile) să participe la cursul de Cancer Urogenital cu accent pe Cancerul Urotelial, care va avea loc în 19 martie 2026, începând cu ora 13:00, la Hotel Courtyard by Marriott, Cluj Napoca.

Acest curs este conceput ca un eveniment educațional intensiv, care va urmări toate aspectele managementului cancerelor urogenitale, în special cancerul urotelial. Programul (Vezi programul detaliat) îmbină prezentări teoretice de actualitate cu dezbateri și un workshop interactiv de tip Tumor Board, oferind participanților oportunitatea de a discuta cazuri clinice complexe și decizii terapeutice reale.

Participanții vor avea ocazia să-și actualizeze cunoștințele conform ghidurilor internaționale, să îmbunătățească deciziile terapeutice multidisciplinare și să aibă acces la facilitarea schimbului de experiență între specialități.

Cursul se va desfășura cu participare fizică restrânsă (maxim 50 participanți). Vom implementa un proces de selecție pentru a crea contextul în care cei mai interesați candidați să participe la eveniment. Astfel, înscrierea se va face apăsând butonul "Vreau să mă înscriu" din secțiunea "Curs Cancere Urogenitale" din contul dumneavoastră accesat după autentificare. După înregistrare se va transmite pe email o prezentare succintă de caz dedicată cancerului urotelial, precum și CV-ul dvs.

Recomandări pentru redactare prezentare:

  • Maximum 3 slide-uri ppt în limba engleză (Descarcă template atașat)
  • Focus pe particularitățile cazului
  • Este permisă includerea imaginilor, dar nu obligatorie

Comitetul științific al evenimentului va analiza în mod special maniera în care fiecare candidat abordează cazul și efortul depus în redactarea prezentării. După înregistrare prezentările de caz vor fi trimise alături de CV-ul aplicantului și datele de contact pe adresa de email wg.genitourinary@snomr.ro până la data de 26 februarie 2026. Vă rugăm să menționați evenimentele științifice organizate de către SNOMR la care ați participat. Această informație face parte din criteriile de selecție. Aplicanții acceptați vor fi anunțați până la data de 7 martie 2026, când le vor fi comunicate toate detaliile legate de participare. Toate costurile de participare vor fi acoperite de S.N.O.M.R.

Vă mulțumim tuturor pentru implicare. Înscrierea s-a încheiat. Participanții selectați dintre cei înscriși vor fi contactați prin email.

Lectori

  • MARIA BARBU

  • Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti
  • Centrul de Oncologie si Radioterapie MedEuropa Bucuresti

  • CRISTINA LIGIA CEBOTARU

  • institutul Oncologic Prof Dr Ion Chiricuta, Cluj-Napoca

  • DANIEL DULF

  • Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca
  • Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca

  • RICKY FRAZER


  • CLAUDIU HOPIRTEAN

  • Amethyst Radiotherapy Center, Cluj-Napoca

  • VADIM KOSHKIN

  • University of California San Francisco

  • RAMONA DOINA MATEI

  • Spitalul Clinic Municipal Cluj-Napoca

  • CRISTIAN MIRVALD

  • Institutul Clinic Fundeni
  • Universitatea de Medicina si Farmacie

  • CHRISTOPH OING


  • VLAD-HORIA SCHITCU

  • Institutul Oncologic “Prof Dr I Chiricuță” Cluj-Napoca

  • CRISTIAN SURCEL


  • NICOLAE TALMACI


  • BERTRAND TOMBAL


  • TEODORA ALEXA-STRATULAT

  • Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi
  • Institutul Regional de Oncologie Iasi

  • GABRIEL KACSO

  • Universitatea de Medicină şi Farmacie "Iuliu Haţieganu" din Cluj-Napoca
  • AMETHYST CLUJ

  • MIHAI MARINCA

  • Universitatea de Medicină şi Farmacie "Gr. T. Popa" din Iaşi
  • Institutul Regional de Oncologie (IRO)

  • DANIELA NAGY

  • Asociatia Oncohelp

  • SERBAN MIRCEA NEGRU

  • Universitatea de Medicină şi Farmacie "Victor Babeş" din Timişoara
  • Universitatea de Medicina si Farmacie \\\\ Centrul de Oncologie OncoHelp

  • AMEDEIA NITA

  • Spitalul Municipal Ploiești

  • NINA TUNARIU

  • The Royal Marsden NHS Foundation Trust, London, United Kingdom
Mai mult
Loc de desfășurare
Actualități în cancerele urogenitale
Zingat icon

Courtyard by Marriott, Cluj-Napoca Downtown

Str. Avram Iancu 23-25, Cluj-Napoca
To Courtyard by Marriott, Cluj-Napoca Downtown
Opțiuni de cazare
★★★★
Courtyard by Marriott Cluj - Napoca Downtown

Adresă: Str. Avram Iancu 23-25, Cluj-Napoca

- 125 euro / Cameră Single Standard / noapte
- 143 euro / Cameră Dublă Standard / noapte
- 135 euro / Cameră Single King / noapte
- 153 euro / Cameră Dublă King / noapte
Tarifele includ mic dejun, TVA și taxe locale.

Cum rezerv cazare?

Pentru a rezerva cazare pentru eveniment, vă rugăm să contactați compania Eventer la adresa contact@eventernet.ro

Parteneri
Mai mult

Contact

• Pentru înregistrarea pe site-ul S.N.O.M.R.
  - email: contact@snomr.ro

• Pentru suport tehnic:
  - telefon: 0764997816

• Pentru detalii logistice
  - email: contact@eventernet.ro
  - telefon: 0332408805

Trimite-ne un mesaj: